O avere de aproape 150 de miliarde de dolari, depășită în acest moment doar de Elon Musk și, la limită, de Jeff Bezos. Și primul om din Asia care ajunge în Top 3 cei mai bogați din lume. Sunt recordurile lui Gautam Adani, indianul care controlează Adani Group, o companie multinațională, cu afaceri în domeniul portuar, dar nu numai.

Energie pentru o avere în creștere

Averea lui Adani a crescut spectaculos în 2022. Plusul de 60 de milarde de dolari e dat de creșterea în valoare a companiilor pe care le deține și care au afaceri în domeniul energiei. Gazele, electricitatea și cărbunele l-au urcat pe Gautam Adani pe podiumul bogaților, unde i-a luat locul lui Bernard Arnault, șeful LVMH (Louis Vuitton Moet Hennessy).

Legătura dintre politică și afaceri

Criticii lui Adani spun că acesta a beneficiat din plin de prietenia cu premierul Indiei, Narendra Modi. Un exemplu e cum a decurs privatizarea a șase aeroporturi din India, în 2018. Regulile licitației au fost relaxate suficient, pentru ca o companie deținută de Adani, fără experiență în domeniu, să poată participa. La final, toate cele șase aerporturi au intrat în portofoliul omului de afaceri.

Și cifrele sunt relevante: înainte de victoria lui Modi în alegerile din 2014, averea lui Gautam Adani era de doar 9 miliarde de dolari. În opt ani sub domnia lui Modi, a crescut cu 1.600%.

Un imperiu în continuă expansiune

Adani pare preocupat permanent să-și extindă afacerile în cât mai multe domenii. A cumpărat 29% din acțiunile New Delhi Television, unul dintre puținele posturi de televiziune încă independente din India și ar urma să devină acționar majoritar. Contractul include o propunere de cumpărare pentru încă 26% din canalul TV.

În 1998, Gautam Adani a fost răpit și ținut ostatic, dar a reușit să scape fără plata unei recompense. El a înființat o fundație caritabilă, condusă de soția lui. Donațiile se ridică la zeci de miliarde de dolari până acum.

Numele care aduce banii

Un alt indian e pe locul 10 în clasamentul celor mai mari averi. Numele lui e predestinat: Mukesh Ambani. Averea lui a depășit 92 de miliarde de dolari. E CEO-ul Reliance Industries, compania cu cea mai mare valoarea de piață din India.

Leave a Reply

Your email address will not be published.